Nu intamplator am folosit acest titlu. Multi ani, aceasta comuna a fost la inaltime datorita istoriei si a traditiilor. Muntii care o inconjoara, apele care strabat comuna, traditiile si mestesugurile oamenilor au facut din Rucar un loc bogat si invidiat in trecut.  Mentionata pentru prima oara in anul 1377 intr-un act al cancelariei regelui Ungariei, Ludovic I, comuna a fost un punct important in istoria Romaniei, dupa cum specifica si Gheorghe Parnuta in cartea “Rucar-Muscel”.

Din povestile bunicilor si cartile de istorie am aflat ca Rucarul nu a fost ocolit de personalitati. Intre anii 1866 si 1891, Regele Carol I si Regina Elisabeta, dar si printul Ferdinand au vizitat comuna cu gandul de a-si construi o casa de vara. De asemenea, pictorii Nicolae Grigorescu, Nicolae Vermont, scriitorii: Ion Slavici, George Cosbuc, Barbu Stefanescu Delavrancea, Alexandru Vlahuta, omul politic Titu Maiorescu si-au petrecut vacantele la Rucar. Tot la Rucar s-au nascut: poetul si matematicianul Ion Barbu (Dan Barbilian), academicianul Victor Slavescu, in cinstea caruia dandu-se numele liceului local, dramaturgul Tudor Musatescu, dar si multe alte personalitati care au contribuit la formarea Romaniei de astazi.

Poate cea mai frumoasa descriere este prezentata in cartea Romania pitoreasca de catre celebrul autor Alexandru Vlahuta:

„De la Campulung plecam la Rucar pe frumoasa sosea care s-asterne ca o prispa neteda pe varful Mateiasului, de unde-n largi serpuiri traganate se lasa-n valea Dambovitii, asculta suietul apelor si zgomotul morilor si joagarelor de la Dragoslavele si de la Rucar, apoi o rateaza-n sus peste magurile umbrite de brazi si trece, prin strunga de la Pajera, dincolo, in Tara Barsei. […]  Dupa doua ceasuri de drum intram in Rucar, sat mare, aproape un orasel, asezat sub strasina Carpatilor, la raspantia a doua ape, in una din cele mai incantatoare vai ale judetului Muscel.

Toate te-nveselesc aici: aerul curat, freamatul padurii, suietul apelor, casele albe presarate printre copaci, infatisarea mandra si voiniceasca a gospodarilor, chipul ruman si luminos al rucarencelor, si portul lor adevarat romanesc, tesut, lucrat si inflorit de mana lor c-o maiestrie pe care nu stiu singure de unde-au invatat-o. In jurul acestui cuib fericit muntii isi desfasura podoabele lor de o maretie salbateca, tancuri ascutite ies vinete din intunecimile padurilor de brazi si stau insirate, ca niste straji de veci, pe granitile zarii, la inganarea pamantului cu cerul. Deasupra tuturora, in fund, spre miazanoapte, isi ridica Papusa crestetu-i inalt, rotund ca o turla de biserica.

De-acolo, din coapsele Papusii, zbucneste Rausorul, sivoi puternic, care sparge meterezele de stanci ce-i stau in cale, soarbe izvoarele codrilor, si-n goana-i nebuna striga, se cearta, se bate cu gramezile de bolovani ce vor sa-i astupe matca -involburat si alb de spuma soseste-n Rucar, si rucarenii, cum il vad, il pun la treaba: ei au porumb de macinat, sumane de batut, busteni de retezat si de-nfeliat in scanduri, si Rausorul, sprinten si harnic, se inhama la toate, pe toate le face cu drag, iar cand isi ispraveste de lucru, voios se duce de se culca in patul larg al Dambovitii, raul norocos care-a calauzit pasii celui dintai voievod al Munteniei si care strabate capitala unde s-a incoronat cel dintai Rege al tarii Romanesti.”

Si nu este doar singura scriere despre Rucar. Intr-o poza din colectia Academiei romane, istoricul Grigore Tocilescu (26.10.1850 – 18.09.1909) a descris comuna astfel:

“La poalele masivilor Munti Carpati acoperiti de pini, in judetul Muscel, se afla o vale strabatuta de apele Dambovitei si ale Rausorului. Acolo se intinde satul Rucar, o asezare care atrage in timpul verii, gratie aerului pur si fortifiant, nu doar multi turisti romani, dar si vecini de-ai lor din Transilvania.

Aceasta localitate foarte veche se afla, inca de pe vremea domniei lui Mircea cel Batran (1385-1419), la limita hotarelor vamale cu drumul comercial care duce de la Campulung la Brasov. Locuitorii satului erau constransi sa nu incalce frontiera cu Transilvania. Pana in 1634 ei au fost vasali ai familiei domnitorului Mihai Viteazul; incepand cu aceasta data, ei si-au obtinut francizele si au devenit proprietari liberi.

Satul era situat pe vremuri putin mai la nord, pe o pajiste, in apropierea posturilor de garda ale frontierei, loc in care se mai vad si in prezent ruinele unor case alaturi de cele ale unei biserici, denumita de localnici biserica evreiasca sau tatara. Pe malurile celor doua rauri sunt in plina activitate fabrici de cherestea si mori. De altfel la Rucar se confectioneaza costumele romanesti cele mai bogate in culori si in ornamente”.

Din pacate in ultimii ani comuna si-a pierdut din stralucire. Acest lucru se datoreaza si industrializarii masive. Tinerii au fost nevoiti sa isi incerce norocul in marile orase ale tarii, oamenii au renuntat la traditiile si obiceiurile care defineau locul. Dar chiar si asa, au mai ramas persoane interesate sa lupte si sa aduca la suprafata traditiile. Printre acestea tesutul lanii era era des intalnita in comuna. Imi amintesc ca si bunica mea facea acest lucru, imaginea razboiului plin de tesaturi este bine intiparita in minte. Portul traditional si ia musceleana isi face aparitia din cand in cand. Cei care nu au renuntat la obiceiuri poarta cu mandrie acest port in zilele de sarbatoare. Frumusetea iei este cunoscuta in toata tara si a fost promavata si peste hotare.

Nu in ultimul rand, cresterea animalelor. Rucarenii sunt cunoscuti pentru pastoritul oilor, preparearea produselor traditionale si cresterea animalelor. Acest lucru a fost transmis din generatii in generatie, fiecare pastrand cu sfintenie retele mostenite pentru prepararea bunatatilor din lapte. Un lucru imbucurator este faptul ca acest obicei creste din nou, muntii adapostind tot mai multe stani pe timp de vara.

Sa nu uitam ca si comuna Rucar face parte din poezia lui Lucian Blaga, Vesnicia s-a nascut la sat, si trebuie sa ramana asa.

The post Comuna Rucar privita de la inaltime appeared first on Odaia cu povesti.

Sa fii cioban nu este usor. In varf de munte, pe vreme de ploaie, frig, soare, se duce o lupta cumplita. Cel mai probabil acesta este si motivul pentru care din ce in ce mai putini oameni, in fiecare an, renunta la acest obicei. Insa, chiar si asa, sunt oameni care nu s-au abatut de la acest drum, oameni care au multi ani de experienta in pastoritorul oilor. Un astfel de om am intalnit in Saua Gradisteanu (muntii Iezer-Papusa). Cu o experienta de peste 20 de ani, acesta povesteste cu tot sufletul despre viata lui. Sacrificiul lor este unul mare, ei nu cunosc termenul “concediu de vara”, sunt nopti pe care le petrec sub cerul liber, si aduna zeci de kilometri intr-o singura zi.

Chiar daca suntem inconjurati de magazine si avem acces la orice aliment pe care il dorim, sunt momente in care ne dorim alimente de calitate superioara, acestea fiind produsele bio. Astfel de produse se regasesc la stana: branza de burduf, cascavalul afumat, telemeaua. Gustul lor autentic nu poate fi reprodus usor, retetele lor fiind transmise din generatie in generatie.

Septembrie se apropie si in curand oile vor cobori de la munte. Imi amintesc anii copilariei, ca atunci cand incepea scoala avea loc fenomenul numit transhumanta. Oile coboara de la munte, si majoritatea aleg sa se retraga la campie pentru iarna care urmeaza.

The post Traditie in varf de munte appeared first on Odaia cu povesti.

In continuarea cheilor regasim ceea ce putem numi imaginea satului romanesc. Case ale oamenilor gospodari, ingrijite cu atentie si migala, inconjurate de gradini curate, proaspat cosite intotdeauna, sunt doar cateva din imaginile care definesc locul.

In gradini si curti regasim animale, care mai de care mai variate si mai frumoase, semn ca omul care traieste in Satic este un gospodar desavarsit. Pe alocuri, printre brazi se zareste, in zilele senine, fragmente din Piatra Craiului, zidul de adapost al locuitorilor satului Satic. Pentru o galerie foto din Piatra Craiului, va rugam sa accesati acest link.

In amonte, satul se lauda cu barajul Pecineagu, situat pe raul Dambovita, cel mai mare din anrocamente din Europa si in top 10 in lume. Este situat la 1117 m inaltime, avand o suprafata de 182 hectare. Se spune ca inginerul proiectant, Condeescu, a decedat in momentul inaugurarii barajului la auzul sunetului apei prin vanele de golire. Mai multe detalii despre barajul Pecineagu pot fi gasite aici. La 8 km in aval fata de baraj se afla hidrocentrala de la Valea lui Ivan.

Intreaga zona este destul de dezvoltata din punct de vedere turistic. Exista multe pensiuni, pentru toate buzunarele dar si gusturile.

The post La pas prin Satic, comuna Rucar appeared first on Odaia cu povesti.

Insa, cu trecerea anilor, industria a aparut si s-a dezvoltat intr-un ritm rapid. Lucrurile s-au schimbat si oamenii au renuntat sa mai lucreze pamantul ca odinioara. In trecut, fiecare gospodarie isi pregatea camara pentru iarna din productia proprie. Insa, dupa deschiderea supermarketurilor si usurinta cu care se poate procura hrana, oamenii au inceput sa renunte la vechile obiceiuri. In urma au ramas colibele din varf de munte, faurite si ingrijite cu truda de catre bunicii nostri.

Dar, cu toate acestea, in comuna Rucar, mai exista, inca, familii care au decis sa duca traditia si munca mai departe. Si, spre surprinderea mea, la ultima iesire in natura am gasit activitate. Oamenii harnici isi curatau gradinile si isi pastoreau animalele. Omul sfinteste locul si acest lucru se vede in anumite gradini, in care verdele curat al primaverii subliniaza truda.

Mai jos va prezentam o colectie de colibe din zona Rucar:

Daca doriti sa aflati mai multe detalii despre comuna dintre munti, Rucar, accesati acest link.

The post Fotogalerie. Colibe din zona Rucar appeared first on Odaia cu povesti.

Din fericire, am putut reface de curand acest traseu. Pe carari de munte, din ce in ce mai putin batatorite de oameni, a inceput aventura. Drumul, care alta data il faceam la pas, acum pare mult mai greu. Dar, frumusetea locului, aerul curat, dar si verdele crud al codrului, mi-au dat energia de care aveam nevoie pentru a continua.

Ultimul hop care trebuia parcurs pana in gradina bunicilor mi-a starnit emotia copilariei. Un loc abrupt, care mereu ne aducea la epuizare. Daca inainte ne astepta vernada colibei, pe care ne odihneam, de aceasta data am gasit un loc in paragina, uitat de timp 

Apogeul a fost atins cand am zarit stana din Draganu. Stiam ca nu mai este mult, si destinatia se apropie de final. Ajuns acolo, m-am simtit inconjurat de munte. Cu vedere spre Piatra Craiului, muntii Bucegi, muntii Leaota si varful Papusa, relaxarea m-a cuprins instant. Creatia lui Dumnezeu ofera cel mai frumos sentiment din lume. Din pacate, vremea nu a fost asa cum mi-am dorit, norii fiind asezati pe varfurile muntilor. Dar, chiar si asa, am reusit sa surprind o serie de fotografii, imortalizand frumusetea locului.

The post Muntele Draganu – drumul copilariei appeared first on Odaia cu povesti.

Iubitor de natura si frumos, m-am bucurat de tot ceea ce am vazut. Peisajul de iarna este spectaculos.
Dar, spre surprinderea mea, stratul de zapada nu a fost asa mare pe cat parea, privind din sat. Prin unele locuri, expuse la soare, aceasta se topea usor.
In galeria de mai jos puteti vedea o parte din cadrele surprinse. Iar in link-ul acesta un mic filmulet din timpul plimbarii.

Natura este uimitoare.

The post Prima iesire in natura, 2020 appeared first on Odaia cu povesti.

Ca fiecare copil, o parte din aceasta perioada a anului o petreceam cu bunicii. Aventura culmina cu mersul dupa fragi. Chiar daca eram mic, bunica ma lua de fiecare data cu ea, pentru a culege micutele fructe de padure. Era o munca grea, mersul pe munte, culesul, dar rasplata era pe masura.

Anul acesta, dupa mult timp, am dorit sa retraiesc aceste momente. Nu este pentru prima oara cand scriu despre locul copilariei si probabil nici ultima. Asezat intre muntii Piatra – Craiului, Leaota, Papusa, locul meu natal reprezinta intersectia celor mai frumoase vai si culoare montane.

Astfel ca, adunand o gasca mai mare am ales sa mergem spre Piatra Craiului -un loc atat de minunat, impodobit de o pajiste multicolora infinita, asezata la picioarele masivului munte. Aerul rece si curat, verdele crud al ierbii si al codrului, mireasma si culorile florilor, vajaitul raului, iti alunga orice gand negativ. O iesire in natura reprezinta cel mai bun remediu pentru fiecare ingrijorare.

Bineinteles ca nu am mai avut acelasi scop ca in copilarie, sa aduc acasa cat mai multe fragi. De aceasta data iesirea a fost una nostalgica, in care am reusit sa ne bucuram de gustul micutelor fructe de padure, care in opinia mea, nu se compara cu niciun alt fruct.
Ne maturizam atat de repede si uitam momentele care ne-au adus atata satisfactie vietilor noastre. Dar, trebuie sa ne rupem uneori de rutina zilelor in care traim si sa ne reintoarcem la origini, origini care, in adancul sufletelor noastre  reprezinta caramida si reperul temeliei adultului care tanjeste dupa un moment din copilarie.

The post Vacanta de vara – la fragi appeared first on Odaia cu povesti.

Comuna Rucar este cunoscuta pentru traditionala si gustoasa branza in burduf si coaja de brad si nu numai. Dar, in spatele productiei are loc un proces meticulos care necesita multa munca. Gazda ne-a fost muntele Draganu, un loc deloc strain pentru noi. Drumul ne-a trezit atatea amintiri din copilarie, am retrait momentele in care, impreuna cu bunicul meu, urcam acolo in fiecare vara.

Odata ce ajungem acolo, suntem intampinati de un peisaj uimitor. Stana este amplasata in gol alpin, in cel mai inalt punct din zona avand o vedere panoramica de 360 grade. Nu ai cum sa nu remarci masivul Piatra Craiului si Valea Dambovitei, muntii Papusa, muntii Leaota si muntii Bucegi.

Am fost intampinati de o multime de caini, paznicii stanei, insa imediat si-a facut aparitia si responsabilul stanei; un om ospitalier, cald, dornic parca de a vedea noi persoane. Dupa multe povesti incredibile din experienta lui, secrete privind fabricarea branzei a venit momentul mult asteptat, pranzul. Mamaliga nu imi este straina, insa cea mancata acolo a fost una dintre cele mai bune din viata mea. Bineinteles ca nu a lipsit bine cunoscutul bulz ciobanesc, facut pe jar. Stiti care este secretul unei branze bune? Atunci cand rupi bulzul, aceasta trebuie sa se intinda.

Chiar daca nu am petrecut foarte mult timp in zona, am incercat sa luam contact cat mai mult cu viata de acolo. Dupa o plimbare in imprejurimi, in care am reusit sa ne bucuram de linistea naturii, peisajele uimitoare, aerul curat si culesul fragilor, am coborat la fantana din vale dupa apa.

Am ramas surprins de acei magarusi care ajuta la caratul apei. Dupa ce au fost pregatiti cu recipiente speciale, acestia au urmat singuri drumul pana la fantana si inapoi la stana.

Senzatia a fost ca timpul sta pe loc, dar acesta a trecut foarte repede. Nu ne-am dat seama cand ne-am apropiat de ora 16.

Incarcati cu energie pozitiva, fericiti de experienta traita, am plecat inapoi spre Rucar. Dar, inainte de asta, am promis ca o sa revenim.

https://www.youtube.com/watch?v=5crVsaxCw3A&t=3s

The post La stana appeared first on Odaia cu povesti.

Chiar daca este foarte tranzitata zi de zi  si mereu prezenta in reclamele de cascaval, putini oameni cunosc istoria si frumusetea comunei Rucar. Mentionata pentru prima oara in anul 1377 intr-un act al cancelariei regelui Ungariei, Ludovic I, comuna a fost un punct important in istoria Romaniei, dupa cum specifica si Gheorghe Parnuta in cartea “Rucar-Muscel”.

Poate ca cea mai importanta actiune istorica pe care ar trebui sa o mentionam este Batalia de la Posada, cand Basarab I scapa Tara Romaneasca de sub dominatia ungara, formand primul stat medieval romanesc.

Comuna Rucar reprezinta un teritoriu binecuvantat. Strabatuta de raul Dambovita si Rausor, situata intre dealuri si munti, comuna face parte din categoria zonelor de munte preferate de foarte multi romani.

Putini dintre noi stim ca, pe teritoriul rucarean au poposit, de-a lungul vremii, multi oameni care au renume international. Intre anii 1866 si 1891, Regele Carol I si Regina Elisabeta, dar si printul Ferdinand au vizitat comuna cu gandul de a-si construi o casa de vara. De asemenea, pictorii Nicolae Grigorescu, Nicolae Vermont, scriitorii: Ion Slavici, George Cosbuc, Barbu Stefanescu Delavrancea, Alexandru Vlahuta, omul politic Titu Maiorescu si-au petrecut vacantele la Rucar. Tot la Rucar s-au nascut: poetul si matematicianul Ion Barbu (Dan Barbilian), academicianul Victor Slavescu, in cinstea caruia dandu-se numele liceului local, dramaturgul Tudor Musatescu, dar si multe alte personalitati care au contribuit la formarea Romaniei de astazi.

De multe ori, discutand cu oamenii si spunandu-le care este locul meu natal, expresia lor este: “Minunat! Ce loc frumos!”. Acestea sunt momentele in care inima imi tresare de bucurie si sunt fericit ca m-am nascut aici. Intr-adevar, rucareanul este mandru de locul natal, loc care, datorita asezarii, este ferit de calamitatile naturale si in care, foarte rar, se intampla cate o nenorocire.

In ultimii ani, comuna Rucar a inceput sa castige in popularitate atragand turisti. Valea Rausor si Valea Dambovitei au devenit puncte de atractie pentru cei care urmaresesc relaxarea, linistea si aerul curat de la munte. Cum aminteam, comuna este inconjurata de munti si dealuri. Exista numeroase rute de drumetii si vizitare. Rezervatia naturala Piatra – Craiului cu Pestera Ursilor si Pestera Uluce, rezervatia Valea cu Teapa, Valea Baznii (Oratia), cheile Dambovicioarei, Rausorul reprezinta cele mai importante puncte de interes ale comunei.

Chiar si la nivel de obiective turistice, amplasarea comunei faciliteaza acest lucru. La doar 10 km se afla Mausoleul Mateias, Pestera Dambovioarei la aproximativ 8 km, Manastirea Negru Voda (Campulung, ctitorita in 1215) la 20 km, Barajul Pecineagu la 30 km si Castelul Bran la 25 km.

Rucareanul este harnic. Isi sfinteste locul si lupta pana la ultima suflare pentru el. Femeile rucarence sunt pricepute, iubesc traditiile si portul popular, precum si satul in care s-au nascut si care, pentru majoritatea dintre ele, le-a construit o familie si le-a sadit mai bine radacinile in pamantul pe care il considera binecuvantat. Nu exista casa care sa nu detina un port popular vechi, cusut manual si oferit drept mostenire din mama in fiica de-a lungul multor generatii.

Principala ocupatie a rucarenilor este cresterea animalelor. Rucarul este renumit, in principal, pentru produsele lactate preparate din lapte de vaca si oaie. ( renumitul cascaval Rucar), dar si pentru pastrama din oaie, o delicatesa pentru oaspetii comunei.

The post Rucar, Arges appeared first on Odaia cu povesti.

Ne continuam drumul, lasand civilizatia in urma si nu dupa mult timp ajungem la destinatie. Ajunsi acolo respiratia ni se opreste pentru cateva secunde. Avem in fata noastra barajul Pecineagu, asezat parca la picioarele muntilor Iezer-Papusa, intr-o  depresiune ce se reazema pe Muntii Piatra Craiului si pe Masivul Iezer-Papusa. Dat in folosinta in anul 1985, lacul de acumulare Pecineagu este utilizat pentru alimentari cu apa si productie de energie hidroelectrica. Acesta este executat din arocamente, cu o masca de beton armat, avand o inaltime de 107 m si o lungime de la coronament de 267 m si reprezinta unul dintre cele mai mari anrocamente din Europa. Un aspect important este faptul ca barajul are la baza raul Dambovita (principalul furnizor de apa al Bucurestiului), fiind principalul afluent.
Sentimentul care defineste ceea ce cuvintele nu pot exprima indeajuns este: infinit. Apa pare un infinit albastru, in care se oglindeste  infinitul cerului in culori diverse; infinit pare si lantul muntos care se ridica semet in fata barajului exprimandu-si maretia suprema intre toate formele de  relief existente; infinit este si coloritul florilor de vara si mirosul de fragi, precum si lantul de brazi care se aliniaza in fata maretiei pe care o inconjoara: barajul. In fata acestei impresionante creatii omenesti se inchina toata natura si aduce ca jertfa pe altarele lui roadele- brazii isi scutura acele in el, norii isi  varsa lacrimile in apa lui cristalina.  Apropiati de marginea lui putem auzi clar vuietul apei in continua curgere, dar, in contradictie si linistea care domina in intregul tinut. Inimile noastre bat cu putere deoarece ne dam seama cat de mici suntem in fata naturii si cat de neinsemnati suntem in fata unui infinit albastru care stinge setea atator oameni, care uda atatea tinuturi si care isi controleaza atat de bine puterile astfel incat sa urmeze un traseu bine definit, acelasi traseu de atat de multi ani. Suntem neinsemnati pe langa acest baraj, deoarece noi nu avem puterea sa suportam atatea nedreptati din partea naturii si a oamenilor, noi nu suntem atat de primitori si calzi cu toti cei care vin si pleaca din viata noastra; acest baraj este un prieten loial – il gasesc de atat de multi ani in acelasi loc, la fel de zambitor si plin de viata si oxigen; oricand simti nevoia unui prieten tacut care sa te asculte si sa te inteleaga, locul meu de suflet, barajul Pecineagu, va fi acolo si isi va deschide bratele in fata ta.

Mai multe poze cu barajul pot fi vazute aici.

The post Barajul Pecineagu appeared first on Odaia cu povesti.