De Razvan Nica
Profitand de un weekend plin de soare am avut prima iesire in natura din acest an. Locul ales a fost drumul copilăriei, un drum batut de zeci de ori. In fiecare vara, stiam ca o mare parte a vacantei trebuie sa ne-o petrecem ajutandu-ne bunicii la pregatirea fanului pentru iarna. Asa ca, an de an, urcam in Valea Arsitei, comuna Rucar.
In goana dupa amintiri, am decis sa reparcurgem acest drum. Si ce moment mai bun puteam alege decat începutul de primavara. Acel moment in care ghioceii si brandusele (ghicitorile) apar dupa o iarna lunga si grea. Efortul depus a fost mare, dar bucuria a fost si mai mare. Dupa ce am urcat destul de mult, la marginea padurii am gasit primii ghiocei. Albul pur al ghiocelului, asezat printre frunzele uscate, simbolizeaza cel mai bine venirea primăverii.
Cu fiecare pas facut natura ne demonstra din nou cat de minunata este. Covorul violet realizat din branduse se aseza la fiecare pas.
Am continuat drumul si apogeul l-am atins in momentul in care am ajuns la coliba bunicilor. Locul care ne-a fost de atatea ori casa, adapost de ploaie si de soarele torid pare strain acum, insa in profunzimea simtirii ne trezeste enorm de multe amintiri.
Timpul a trecut, din pacate, insa, tot ceea ce ne-a ramas au fost amintirile, amintirile unor zile infinite, amintirile zilelor in care copilaria aducea atat de multe responsabilitati si indatoriri.
