Locatii

Comuna Rucar privita de la inaltime

Comuna Rucar
Comuna Rucar

Comuna Rucar este una dintre cele mai cunoscute din Arges, si cu siguranta cea mai cunoscuta din zona Muscel. Ca asezare geografica, comuna nu putea fi pozitionata mai bine. Situata intre patru unitati de relief, Muntii Iezer-Papusa, Muntii Fagaras, Muntii Piatra Craiului si Muntii Leaota, comuna a fost binecuvantata cu resurse naturale si ferita de calamitati. Rucarul este strabatut de raul Dambovita care are afluent principal raul Rausor.

Nu intamplator am folosit acest titlu. Multi ani, aceasta comuna a fost la inaltime datorita istoriei si a traditiilor. Muntii care o inconjoara, apele care strabat comuna, traditiile si mestesugurile oamenilor au facut din Rucar un loc bogat si invidiat in trecut.  Mentionata pentru prima oara in anul 1377 intr-un act al cancelariei regelui Ungariei, Ludovic I, comuna a fost un punct important in istoria Romaniei, dupa cum specifica si Gheorghe Parnuta in cartea “Rucar-Muscel”.

Din povestile bunicilor si cartile de istorie am aflat ca Rucarul nu a fost ocolit de personalitati. Intre anii 1866 si 1891, Regele Carol I si Regina Elisabeta, dar si printul Ferdinand au vizitat comuna cu gandul de a-si construi o casa de vara. De asemenea, pictorii Nicolae Grigorescu, Nicolae Vermont, scriitorii: Ion Slavici, George Cosbuc, Barbu Stefanescu Delavrancea, Alexandru Vlahuta, omul politic Titu Maiorescu si-au petrecut vacantele la Rucar. Tot la Rucar s-au nascut: poetul si matematicianul Ion Barbu (Dan Barbilian), academicianul Victor Slavescu, in cinstea caruia dandu-se numele liceului local, dramaturgul Tudor Musatescu, dar si multe alte personalitati care au contribuit la formarea Romaniei de astazi.

Poate cea mai frumoasa descriere este prezentata in cartea Romania pitoreasca de catre celebrul autor Alexandru Vlahuta:

„De la Campulung plecam la Rucar pe frumoasa sosea care s-asterne ca o prispa neteda pe varful Mateiasului, de unde-n largi serpuiri traganate se lasa-n valea Dambovitii, asculta suietul apelor si zgomotul morilor si joagarelor de la Dragoslavele si de la Rucar, apoi o rateaza-n sus peste magurile umbrite de brazi si trece, prin strunga de la Pajera, dincolo, in Tara Barsei. […]  Dupa doua ceasuri de drum intram in Rucar, sat mare, aproape un orasel, asezat sub strasina Carpatilor, la raspantia a doua ape, in una din cele mai incantatoare vai ale judetului Muscel.

Toate te-nveselesc aici: aerul curat, freamatul padurii, suietul apelor, casele albe presarate printre copaci, infatisarea mandra si voiniceasca a gospodarilor, chipul ruman si luminos al rucarencelor, si portul lor adevarat romanesc, tesut, lucrat si inflorit de mana lor c-o maiestrie pe care nu stiu singure de unde-au invatat-o. In jurul acestui cuib fericit muntii isi desfasura podoabele lor de o maretie salbateca, tancuri ascutite ies vinete din intunecimile padurilor de brazi si stau insirate, ca niste straji de veci, pe granitile zarii, la inganarea pamantului cu cerul. Deasupra tuturora, in fund, spre miazanoapte, isi ridica Papusa crestetu-i inalt, rotund ca o turla de biserica.

De-acolo, din coapsele Papusii, zbucneste Rausorul, sivoi puternic, care sparge meterezele de stanci ce-i stau in cale, soarbe izvoarele codrilor, si-n goana-i nebuna striga, se cearta, se bate cu gramezile de bolovani ce vor sa-i astupe matca -involburat si alb de spuma soseste-n Rucar, si rucarenii, cum il vad, il pun la treaba: ei au porumb de macinat, sumane de batut, busteni de retezat si de-nfeliat in scanduri, si Rausorul, sprinten si harnic, se inhama la toate, pe toate le face cu drag, iar cand isi ispraveste de lucru, voios se duce de se culca in patul larg al Dambovitii, raul norocos care-a calauzit pasii celui dintai voievod al Munteniei si care strabate capitala unde s-a incoronat cel dintai Rege al tarii Romanesti.”

Si nu este doar singura scriere despre Rucar. Intr-o poza din colectia Academiei romane, istoricul Grigore Tocilescu (26.10.1850 – 18.09.1909) a descris comuna astfel:

“La poalele masivilor Munti Carpati acoperiti de pini, in judetul Muscel, se afla o vale strabatuta de apele Dambovitei si ale Rausorului. Acolo se intinde satul Rucar, o asezare care atrage in timpul verii, gratie aerului pur si fortifiant, nu doar multi turisti romani, dar si vecini de-ai lor din Transilvania.

Aceasta localitate foarte veche se afla, inca de pe vremea domniei lui Mircea cel Batran (1385-1419), la limita hotarelor vamale cu drumul comercial care duce de la Campulung la Brasov. Locuitorii satului erau constransi sa nu incalce frontiera cu Transilvania. Pana in 1634 ei au fost vasali ai familiei domnitorului Mihai Viteazul; incepand cu aceasta data, ei si-au obtinut francizele si au devenit proprietari liberi.

Satul era situat pe vremuri putin mai la nord, pe o pajiste, in apropierea posturilor de garda ale frontierei, loc in care se mai vad si in prezent ruinele unor case alaturi de cele ale unei biserici, denumita de localnici biserica evreiasca sau tatara. Pe malurile celor doua rauri sunt in plina activitate fabrici de cherestea si mori. De altfel la Rucar se confectioneaza costumele romanesti cele mai bogate in culori si in ornamente”.

Din pacate in ultimii ani comuna si-a pierdut din stralucire. Acest lucru se datoreaza si industrializarii masive. Tinerii au fost nevoiti sa isi incerce norocul in marile orase ale tarii, oamenii au renuntat la traditiile si obiceiurile care defineau locul. Dar chiar si asa, au mai ramas persoane interesate sa lupte si sa aduca la suprafata traditiile. Printre acestea tesutul lanii era era des intalnita in comuna. Imi amintesc ca si bunica mea facea acest lucru, imaginea razboiului plin de tesaturi este bine intiparita in minte. Portul traditional si ia musceleana isi face aparitia din cand in cand. Cei care nu au renuntat la obiceiuri poarta cu mandrie acest port in zilele de sarbatoare. Frumusetea iei este cunoscuta in toata tara si a fost promavata si peste hotare.

Nu in ultimul rand, cresterea animalelor. Rucarenii sunt cunoscuti pentru pastoritul oilor, preparearea produselor traditionale si cresterea animalelor. Acest lucru a fost transmis din generatii in generatie, fiecare pastrand cu sfintenie retele mostenite pentru prepararea bunatatilor din lapte. Un lucru imbucurator este faptul ca acest obicei creste din nou, muntii adapostind tot mai multe stani pe timp de vara.

Sa nu uitam ca si comuna Rucar face parte din poezia lui Lucian Blaga, Vesnicia s-a nascut la sat, si trebuie sa ramana asa.

Reactia ta

Incantat
2
Fericit
0
Dragoste
5
Nu sunt convins
0
Amuzant
0

Ar putea sa-ti placa si

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe in:Locatii